Ploscaru și Săliște contestă Consiliul de Administrație al Spitalului Județean


• concursul ce ar fi trebuit să aibă loc ieri a fost amânat
salisteDoi din cei trei candidați înscriși oficial în cursa pentru ocuparea funcției de manager al Spitalului Județean de Urgență Vâlcea au contestat, pe ultima sută de metri, Consiliul de Administrație al unității medicale. Dr. Ploscaru și economist Georgeta Săliște, fost manager al spitalului, au contestat formula actuală a CA al SJU Vâlcea. Chirurgul Ploscaru solicită revocarea tuturor membrilor Consiliului de Administrație. Ca urmare a celor două solicitări, Consiliul s-a întrunit sâmbătă, 21 martie, și s-a decis amânarea concursului pentru ocuparea funcției de manager, așteptându-se un răspuns din partea Ministerului Sănătății. Menționăm că, la concursul pentru șefia spitalului, s-au înscris trei candidați: cei doi amintiți mai sus, dr. Constantin Ploscaru și fostul manager Georgeta Săliște, dar și chirurgul Dan Ponoran, despre acesta din urmă spunându-se că are cele mai mari șanse, fiind susținut chiar de președintele CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat.