Pentru stabilirea numărului exact de locatari, Controale la asociaţiile de proprietari din Râmnic


În urma constatării unor numeroase nereguli privind declararea numărului de persoane care locuiesc în unităţile locative din cadrul asociaţiilor de proprietari şi în vederea stabilirii corecte a contribuţiei datorată operatorului local al serviciilor de salubrizare (conf. art. 28, lit. b din HCL nr. 50/2006), în perioada următoare se va desfăşura o serie de controale de către reprezentanţii Serviciului Relaţii Îndrumare Asociaţii de Proprietari din cadrul Primăriei municipiului şi cei ai Romprest Energy. Acţiunea se derulează în baza prevederilor contractuale stipulate în contractul de prestări servicii de salubrizare AS 642 VL, iar amenzile aplicate în baza HCL nr. 50/2006 se pot situa între 100 şi 300 lei.