Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

23 mai 2019

Părerea lui Borza despre presă: „O să îi dau altceva să lingă”


Prezent la ședința ordinară a Consiliului Județean Vâlcea de astăzi, Remus Borza a oferit, de față cu toată lumea, mai multe declarații scandaloase la adresa presei. Chiar dacă a spus că a mâncat o pâine din presă vreme de șapte ani, la începutul anilor 90, persoana care a tras cu dinții să ajungă administratorul judiciar al insolventei CET Govora a oferit o nouă mostră de limbaj licențios și foarte sfidător. Cel puțin la adresa presei vâlcene, pe care a calomniat-o în mod public.
După ce a ironizat-o pentru tirajele sale (eludând din belșug realitatea), Borza a dat exemplul unui ziarist care a fost nevoit, spune distinsul administrator judiciar, să lingă pantoful lui Constantin Roibu. Asta pentru că ziaristul cu pricina ar fi pierdut un proces contra fostului director general de la Oltchim și nu ar fi avut suma de bani necesară pentru a achita despăgubirea stabilită de către instanță. După acest moment, Borza a trecut la declarații și mai suburbane, Ardeleanul care promite să salveze CET Govora din insolvență a spus că în curând i se va întâmpla lui asta și atunci o să îi pună pe ziariștii respectivi să lingă… altceva! Extrem de elevat limbajul domnului Borza!

Cum vorbește Borza în public? La școală o fi învățat asta?

La final, vrem să îi lăsăm pe vâlceni să se convingă care este calitatea limbajului pe care îl folosește Remus Borza în mediul public. Așadar, vă prezentăm, la literă, o parte din ce a declarat Remus Borza referitor la presă în ședința ordinară a CJ de astăzi:
„Văd foarte mulți oameni din presă. E un centru aici al presei mondiale. La Vâlcea sunt 23 de titluri care au proliferat, au făcut tiraje amețitoare… 50, 100 de exemplare pe ediție. Le înțeleg supărarea unora dintre dânșii că s-a închis robinetul. Pentru că unii justițiari din presă, cu ghilimelele de rigoare, pentru că noi știm care sunt năravurile și o să le facem publice, au luat în ultimii cinci ani de zile 2,5 milioane de euro de la o companie de stat, de la o companie care are monopol. Care era logica comercială juridică, și intrăm într-o altă logică, penală, ca unicul producător de agent termic sau abur industrial să își facă reclamă? Și la ordinul sumelor acestora de 2,5 milioane de euro!? Și acei oameni din presă și-au luat utilaje pe care le-au închiriat nouă sau puilor noștri, Servcet, PrestCet, CetPrest, iarăși la prețul de două-trei ori. Îi știm și îi vom da cu nume și prenume. Așa că, fraților, nu aveți decât în fiecare zi să aruncați cu noroi în Borza. Că e imun la mizeriile astea pe care unii le scriu. Doar că trebuie să și le asume. Și civil și penal. Mi-aduc aminte un episod în urmă cu câțiva ani când, tot așa, un confrate din presă și pot să spun confrate că în 1990 am fost unul dintre fondatorii Asociației Ziariștilor din România. Eu, vreo șapte ani de zile, am mâncat o pâine din presă. Am fost primul angajator al lui Cristoiu în 90… La fel, a scris bălării despre Roibu. L-a dat în judecată, a pierdut procesul cum era și firesc și de unde să ia că băuseră banii cu blondele la cârciumă și își luaseră merțane? Ce l-a pus să facă? L-a chemat de față cu toți: pupă, bă, pantoful! Și cât era de mare zeul din Olimp, acolo, de justițiar al presei, a lins pantoful lui Roibu (n. red. – se aud râsete în sala CJ Vâlcea). E, eu o să îi dau altceva să lingă… (n. red. – se aud râsete și mai puternice). Bun! Să revenim la chestiuni serioase. (n. red. – până acum Borza doar a glumit sau ce???)”

Comentarii

mesaj(e)

Alte articole de la Actualitate