Oficial! Noi echipamente medicale pentru Reanimare și Urgențe


Spitalul Județean de Urgență Vâlcea, condus de chirurgul Dan Ponoran, va primi, în curând, noi echipamente medicale pentru dotarea secțiilor A.T.I. (Anestezie Terapie Intensivă) și U.P.U (Unitatea de Primiri Urgențe). Potrivit datelor furnizate de către președintele CJ Vâlcea, Costi Rădulescu, oficial, a fost trimisă confirmarea dotării cu aparatură de ultimă generație spitalului.
​„S-au făcut solicitări şi, prin urmare, Guvernul României ne-a transmis confirmarea că urmează să primim aparatură ultraperformantă, care va crește substanțial calitatea serviciilor medicale oferite de această unitate sanitară. Pe lângă aparatura pe care a primit-o până acum, la Spitalul Județean de Urgență Vâlcea vor ajunge un ecograf Doppler, un monitor semne vitale şi un ventilator portabil, pentru Unitatea de Primiri Urgențe, iar pentru Secția Anestezie şi Terapie Intensivă, opt monitoare funcții vitale, două injectomate de înaltă performanță şi două ventilatoare mecanice.
Deci, în scurt timp, calitatea actului medical în cele două secții ale SJU Vâlcea va crește, iar personalul medical şi pacienții vor beneficia de condiții optime pentru investigații medicale şi tratament. Iar acest lucru nu poate decât să ne bucure, fiindcă ne dorim tot ce este mai bun, pentru Vâlcea şi vâlceni”, se arată în comunicatul de presă emis de conducerea CJ Vâlcea.