NU ORICINE POATE FI ARHITECT-ȘEF în primăriile rurale!


Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de urgență a Guvernului care are scopul de a încuraja dezvoltarea localităților prin deblocarea problemelor legate de lipsa arhitecților șefi. Astfel, la propunerea MDLPA, unitățile administrativ-teritoriale vor putea coopera în vederea desfășurării activităților de control, inspecție, urbanism și amenajarea teritoriului, pe principii de eficiență, eficacitate și economicitate, la nivelul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară ai căror membri sunt, sau la nivelul structurilor județene cu personalitate juridică ale structurilor asociative, ori la nivelul structurilor asociative ale autorităților administrației publice locale recunoscute ca fiind de utilitate publică.
Pentru comunele care nu aparțin unei asociații de dezvoltare intercomunitară, atribuțiile arhitectului șef vor fi îndeplinite de către un funcționar public din aparatul de specialitate al primarului, absolvent al cursurilor de formare profesională continuă de specialitate în domeniul amenajării teritoriului, urbanismului și autorizării construcțiilor.
Sursă foto: Arhivă

Posting....