„Ne așteptăm la o avalanșă de afecțiuni pancreatice, digestive și biliare”


• susține dr. Dan Ponoran, managerul SJU Vâlcea
Chiar dacă nu va fi de gardă de Paște, chirurgul Dan Ponoran (foto), managerul Spitalului Județean de Urgență Vâlcea, are experiența anilor anteriori și știe la ce să se aștepte colegii săi.
„De luni încolo ne așteptăm la o avalanșă de afecțiuni pancreatice, digestive și biliare. Așa a fost an de an. După post, se face un exces de mâncare și se ajunge și pe patul spitalului”, a declarat, pentru ziarul nostru, dr. Ponoran.
Cei care își vor petrece Sărbătorile Pascale în spital vor avea parte, pe lângă mesele obișnuite, și de câte o felie de cozonac.