Mesajul premierului Nicolae Ciucă cu prilejul ZILEI IMNULUI NAȚIONAL al României


Intonat pentru prima dată într-un cadru oficial la Râmnicu Vâlcea, pe 29 iulie 1848, „Deșteaptă-te, române” a devenit, peste multe decenii, Imnul de Stat al României. Cu acest prilej, vineri, 29 iulie 2022, cu prilejul împlinirii a 174 de ani de la acest eveniment, premierul Nicolae Ciucă a transmis următorul mesaj:
„Este Ziua Imnului Național al României, o sărbătoare a conștiinței și unității noastre naționale și un prilej de a ne aminti despre începuturile destinului european al românilor, care în perioada pașoptistă s-au raliat celorlalte mișcări revoluționare din Europa acelor vremuri. Ales pentru mesajul său mobilizator imn al Revoluției pașoptiste, «Deșteaptă-te, române» a devenit imn al României post-decembriste după ce acordurile și versurile sale mobilizatoare au răsunat și i-au motivat pe români în multe alte momente de răscruce ale istoriei, de la Războiul de Independență și cele două Războaie Mondiale, până la revolta muncitorilor din Brașov din 15 noiembrie 1987 și, apoi, în timpul Revoluției din Decembrie 1989. Asemuit de Nicolae Bălcescu cu o Marseilleză a românilor, «Deșteaptă-te, române» ne umple de emoție, glorificând istoria și eroii neamului. Imnul național, drapelul și stema ne definesc identitatea și reprezintă legătura trainică între trecutul, prezentul și viitorul poporului nostru, dar și simbolul capacității țării de a traversa cu bine perioadele dificile și de a se dezvolta valorificând oportunitățile create prin voința cetățenilor săi”, a transmis Nicolae Ciucă.
„Cinstirea simbolurilor naționale înseamnă responsabilitate față de acțiunile asumate, respect pentru libertățile obținute cu greu de români după zeci de ani de opresiune a regimului comunist și promovarea lor într-o Europa a diversității și valorilor comune. De Ziua Imnului Național, îmi doresc să rămânem mereu uniți în jurul simbolurilor noastre naționale și al idealurilor apărate cu jertfe de înaintași. La mulți ani, României născute din aspirațiile lor pe care noi suntem datori să o transmitem și mai bună urmașilor noștri!”, a mai punctat șeful Executivului.