Memoria „inocenţilor”


Dan Gîju, colonel cu deprinderi de cercetaş socio-literar, semnează o carte – „Revoluţia inocenţilor”, Editura Favorit, Bucureşti, 2014 – subintitulată ”Interviuri despre evenimentele din decembrie 1989” – care aduce (din nou!?) în planul atenţiei fapte şi întâmplări prin care au trecut ţara şi oamenii ei acum 25 de ani, în opintirea de dărâmare a „zidului Berlinului” românesc. S-au mai scris cărţi pe această temă – şi nu puţine – s-au spus multe adevăruri, s-au spus şi multe minciuni. Cartea lui Dan Gîju, însă, a privit mai mult, mai atent, mai stăruitor în cealaltă parte a „zidului” – întuneric, penumbră, gri, stafii – de unde a scos la iveală, pe lângă sterilul catalizator, aurul unor adevăruri tulburătoare, fie şi prin adaosul de noutăţi – mărunte, poate, dar semnificative – tratate până aci cu nepăsare ori ţinute anume sub obroc. De la proscrişii nu-prea-luaţi-în-seamă (cazul generalului Ion Coman, fost secretar al CC al PCR) până la anonimul judeţean (târgovişteanul Gabriel-Virgil Păun) adevărurile sar sub ochii cititorului ca seminţele dintr-o rodie coaptă. Numai că oficialilor noştri nu prea le plăcea/place gustul de rodie. De la colonelul Ionel Boeru (comandantul plutonului care i-a executat pe cei doi Ceauşeşti) până la scriitorul Pavel Coruţ (fost şef al Biroului Contrainformaţii din DIA) – alţi sâmburi de adevăr dintr-un fruct amar pentru emanaţii Revoluţiei. De la generalul Andrei Kemeneci (comandantul unităţii militare din Târgovişte, în care au fost reţinuţi, judecaţi şi executaţi soţii Ceauşescu) până la generalul Petre Geantă (şeful Statului Major al Comandamentului Trupelor de Grăniceri) şi până la generalul Constantin Olteanu (secretar al CC al PCR). Adevăruri ignorate, tergiversate, controversate, escamotate, amânate – în sfârşit, abandonate, nefiind pe placul emanaţilor ajunşi în fruntea bucatelor.
Voi aminti, pe scurt, câte ceva din spusele grănicerului Petre Geantă. El este cel care confirmă prezenţa trupelor sovietice la graniţa de pe Prut, care cereau presant grănicerilor români punct de trecere în România pentru intervenţie în „liniştirea” situaţiei, susţinând că au avizul autorităţilor centrale române. Tancuri, paraşutişti, infanterie motorizată. Coloane. Regimente. S-au purtat discuţii, parlamentări. Dar s-au izbit de dârzenia lui Petre Geantă care, în pofida faptului că toţi cei mari se eschivaseră să-i dea un răspuns, fie şi la telefon, şi-a asumat singur răspunderea – ceea ce nu i-a fost prea bine mai târziu. El avea experienţa unor astfel de „întâlniri prieteneşti”. În anul 1956, primind sarcina să însoţească, până la punctul de graniţă Salonta, trei vagoane de făină şi unul de sare, ajutor frăţesc pentru necăjita populaţie maghiară, colegii unguri i-au primit cu gloanţe (după ce înşfăcaseră darul).Tot el demonstrează, astăzi, că marea noastră gimnastă Nadia Comăneci n-a trecut fraudulos frontiera (tot spre Ungaria; aşa cum se băteau turcii la gura Europei Libere să nu convingă) ci ajutată de Securitate. Grănicerii o prindeau pe fâşie, o înapoiau, predând-o Securităţii spre a-i dresa proces penal (aşa cum scria la lege) iar Securitatea o planta peste noapte, înapoi, pe graniţă. Un joc macabru, repetat de două-trei ori, până a reuşit, iar marea sportivă a ajuns, cu o lună mai devreme decât noi, în lumea liberă.
Scriitorul Dan Gîju este nu numai o conştiinţă civică, dar şi un talent artistic de necontestat.