„Mă întorc la Primăria Berislăvești când am hotărârea redactată”


• declară ex-primarul Ion Bușagă, achitat de ÎCCJ
Fostul primar al comunei Berislăvești, Ion Bușagă, a fost achitat de către Înalta Curte de Casație și Justiție, în procesul pentru care a fost acuzat că ar fi împroprietărit cu acte false o obște de moșneni cu o vastă pădure, valoarea fiind 5 milioane euro. Astfel, prin recursul făcut, fostului edil i s-a suspendat execuția sentinței de 2 ani de închisoare cu suspendare. La acea vreme, adică în 2017, a fost suspendat din funcție printr-un ordin al prefectului de Vâlcea, care luase cunoștință de sentința dată.
„Prefectul a dat ordin de suspendare din funcție în urma hotărârilor date de Curtea de Apel Pitești și Tribunalul Vâlcea, ordin care acum este nul după ce ÎCCJ a casat sentința. Totuși, nu mă întorc la Primăria Berislăvești până nu am decizia redactată, ștampilată”, a declarat ex-edilul Ion Bușagă. Așadar, nu mai este nevoie de un alt ordin de prefect în această situație.
Reamintim cititorilor că ex-edilul Ion Bușagă a fost acuzat de procurorii anticorupție că ar fi împroprietărit o obște de moșneni cu 700 ha pădure, prejudiciind statul cu 5 milioane euro. Conform noii legislații, fostul ales local a obținut suspendarea executării sentinței, după ce a făcut recurs. Iar pe 25 iunie ÎCCJ l-a achitat definitiv.