„Lupta pentru primăriile din cele două municipii va fi mai strânsă decât se așteaptă unii”


• este de părere deputatul Ion Cristinel Marian, reprezentantul Colegiului Drăgășani în Parlament
Cum până la alegerile locale au rămas mai puțin de 100 de zile, mișcările de „trupe politice” se resimt din ce în ce mai tare. Iar dacă unii liderii ai partidelor vâlcene se uită mai mult spre șefia Consiliului Județean, alții privesc cu atenție și lupta pentru primăriile din cele două municipii vâlcene. Pentru că, nu-i așa, voturile alegătorilor din Râmnic și Drăgășani vor avea un impact destul de mare și în privința alegerii consilierilor județeni, adică exact oamenii care vor vota, ulterior, președintele.
Pe această temă, a importanței luptei pentru primăriile celor două municipii, l-am contactat pe deputatul Ion Cristinel Marian. Cu multă amabilitate, reprezentantul Colegiului Drăgășani în Parlamentul României ne-a oferit un punct de vedere: „Mă aștept la o campanie politică dusă în forță de majoritatea partidelor. În opinia mea, lupta pentru primăriile din cele două municipii va fi mai strânsă decât se așteaptă unii sau alții. La Râmnic, spre exemplu, rămâne de văzut cum va reuși Romeo Rădulescu să mobilizeze electoratul social-democrat să voteze tocmai un fost adversar politic. Pe lângă Rădulescu și Gutău, cred că mai sunt și alți candidați care pot emite pretenții la funcția de primar. Rămâne de văzut ce va fi și la Drăgășani, acolo unde, în percepția mea, electoratul vrea o schimbare”.