Lovit de tren și ars! Așa a sfârșit un tânăr de 19 ani din Drăgășani


• mașina în care se afla acesta a fost târâtă pe calea ferată mai bine de 500 de metri
Moarte năpraznică pentru un tânăr de numai 19 ani din municipiul Drăgășani. Spre seara zilei de duminică, 8 mai, după ora 18.00, Petre S. a condus un autoturism pe strada Digului din oraș. Când a ajuns la calea ferată simplă, fără barieră, pe fondul lipsei de experiență la volan, el nu s-a asigurat corespunzător și s-a angajat în traversarea acesteia. Din nefericire, mașina a fost acroșată de trenul marfar care circula pe ruta Govora – Caracal – Constanța.
În urma coliziunii, autoturismul a fost târât pe şinele de cale ferată pe o distanță de aproximativ 500 m,. Apoi, mana a luat foc! În urma evenimentului rutier, conducătorul auto a decedat. Mecanicul de tren a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii anunță continuarea cercetărilor în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor producerii evenimentului rutier.