Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

29 iulie 2021

Liberalii vor să-l schimbe pe „vicele” Persu. Vor reuşi, oare?


persu bulacu• Romulus Bulacu recunoaşte că sunt slabe speranţele, pentru că instituţiile administrative – Consiliul Judeţean şi Prefectura – sunt controlate de PSD şi UNPR

Zilele trecute, consilierii judeţeni aparţinând Partidului Naţional Liberal au depus un proiect de hotărâre pentru schimbarea lui Dumitru Persu (PSD) din funcţia de vicepreşedinte. „Proiectul e depus, dar nu e o prioritate. Vrem să-l dăm jos pe domnul Persu, dar în condiţiile în care avem toate pârghiile, şi nu prea le avem. Preşedintele Cîlea sigur nu pune proiectul pe ordinea de zi, prefectul e al PSD – UNPR. Deci, n-ar avea rost să încercăm să-l schimbăm şi să nu reuşim”, afirmă Romulus Bulacu, liderul consilierilor judeţeni liberali. În acest timp, deputatul Cristian Buican spune: „Dumitru Persu a demonstrat că este nociv pentru judeţul Vâlcea”. El este cel care, de fapt, conduce Consiliul Judeţean. El este beneficiarul, iar Cîlea este cel scos în faţă, chiar şi acum, când starea de sănătate nu ar trebui să-i permită. Bine, o face pentru a-şi salva ce a mai rămas din cariera sa politică”, afirmă Buican.

Persu şi-a luat măsuri de siguranţă
Cunoscând intenţiile adversarilor politici, colegii jurişti din Consiliul Judeţean au întocmit pentru Dumitru Persu un „raport de specialitate” cu trimiteri la diverse hotărâri ale instanţelor de judecată în cazuri similare. Cel mai des se face referire la Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 32 din 28 februarie 2011 privind revoca­rea din funcţia de vicepreşe­din­te al Consiliului Judeţean Vâl­cea a lui Romulus Bulacu, hotă­râ­re întemeiată tot pe dispozi­ţiile art. 101 din Legea adminis­tra­ţiei publice locale, nr. 215/2001, coroborate cu cele ale art. 18 din Legea nr. 393/2004 privind statutul aleşilor locali si cu cele ale art. 61 din regulamentul de organi­zare si funcţionare a Consiliului Judeţean Vâlcea. Iar instanţele de judecată au anulat această hotărâre! Astfel, Tribunalul Vâl­cea, prin sentinţa nr. 1322 din 7 iunie 2011, pronunţată în dosa­rul nr. 1177/90/2011, a admis acţiunea Prefectului Judeţului Vâlcea şi cererea de intervenţie accesorie a lui Romulus Bulacu şi, în consecinţă, a anulat Hotărârea Consiliului Judeţean Vâlcea nr. 32 din 28 februarie 2011 şi a respins cererea de intervenţie accesorie a interve­ni­entului Poenaru Constantin Mircea.

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Politică și Administrație