La mulți ani, români! La mulți ani, România!


Ieri, pe 24 ianuarie, într-un cadru festiv, pe platoul din fața Instituției Prefectului, a fost marcată Mica Unire, Unirea Principatelor Române de la 1859 de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Cu această ocazie, prefectul județului, Florian Marin, a transmis un mesaj:
„Unirea Principatelor Române de la 1859, ca si Marea Unire Națională, de la 1 decembrie 1918, au reprezentat pentru noi, înfăptuirea unor idealuri de veacuri, rezultate din ceea ce poporul român a trăit și realizat cu sacrificii, de-a lungul istoriei. Acest deziderat al înfăptuirii Unirii a fost zestrea pe care românii au moștenit-o de veacuri, fiind datori să o desăvârșească, iar pe noi, românii de pretutindeni, urmașii eroilor neamului, ne obligă să facem tot ceea ce ne stă la îndemână, pentru a ne manifesta ca un stat unit, democratic, independent și suveran. 24 ianuarie reprezintă o filă ilustră de istorie, predată cu abnegație și patriotism de către înaintași, ca o proiecție în timp pentru a ne desăvârși nobilul și patrioticul sentiment al iubirii de țară.
La ceas aniversar îmi doresc o Române unită și puternică, iar dumneavoastră vă adresez cele mai călduroase urări de sănătate, prosperitate și înțelepciune!
La mulți ani, români !
La mulți ani, România !”
Ca-n fiecare an, actorii Teatrului Ariel au prezentat o scenetă dedicată sărbătorii, la final toți participând la Hora Unirii.