La Bac 2016, Frumoase și deștepte, cele patru fete de 10


Patru fete de 10 la Bacalaureatul din acest an; frumoase, deștepte, cu țeluri înalte în viață. Toate au învățat cu spor pentru examenul maturității, iar lucrurile nu s-a oprit aici. Continuă să facă meditații pentru a mai trece un hop: cel al admiterii la facultate. Le-am contactat pentru a le afla pașii spre viitor și, ținem să precizăm, că toate se pregăteau să meargă la meditații. Cum am spus, pentru ele încă nu e vacanță.

marica andreea madalina

Andreea-Mădălina Marica a fost elevă a Colegiului Național „Mircea cel Bătrân”, profilul Matematică-Informatică. Media 10 la Bac. A susținut examenul maturității la Limba și Literatura Română, la Matematică și Fizică. 10 pe linie. Andreea este din comuna Mihăești, sat Gurișoara și are de gând să dea, mai departe, la Politehnică în București, la Automatică și Calculatoare.
„Subiectele din acest an nu au fost grele; pot spune de nivel mediu. Am fost stresată puțin pentru că-n timpul orelor, a cam fost gălăgie: copiii tot puneau întrebări supraveghetorilor. În fine, m-am concentrat și chiar a fost ușor. Ca și dificultate, subiectele au fost la același nivel cu ce ni s-a dat la simulări. Din punctul meu de vedere, a declarat, pentru ziarul nostru, Andreea.
Dacă ar fi să menționeze câțiva profesori de care s-a atașat, a fost mulțumită pe deplin simțindu-i mai aproape de sufletul ei, ar fi vorba despre Oana Aron, profesoara de matematică, cea care, în opinia ei, a fost un adevărat suport moral și profesoara de Limba Română, Simona Tamaș.

Ana-Diana Vlad, elevă tot la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, a luat 10 la Bacalaureat, absolvind profilul Științele Naturii. Examenul maturității l-a dat la Limba și Literatura Română, la Matematică și la Chimie organică. Ana-Diana este din Râmnicu Vâlcea și are de gând să încerce la Facultatea de Medicină din București. Ce spune despre Bac?

vlad ana diana

Din punctul meu de vedere, subiectele chiar au fost ușoare. Au fost chiar mai ușoare decât la simulări. Chiar mai ușoare decât mă așteptam. N-a fost ușor, am depus efort și, în continuare, mă pregătesc pentru celălalt hop: admiterea la facultate. Îi mulțumesc pentru suportul moral dirigintelui, profesor Gheorghe Colțan, dar și celorlalți dascăli, a menționat Ana-Diana Vlad.

Alexandra-Diana Popovschi Stricescu, o altă fată frumoasă și deșteaptă ce a terminat Bacalaureatul cu media 10. Și tot elevă a Colegiului „Mircea cel Bătrân”, profilul Științele naturii- Bilingv. Alexandra – Diana a dat examenul maturității la Limba și literatura română, la Matematică și la Biologie – Anatomie. Este din Râmnicu Vâlcea.

popovschi stricescu alexandra

Sincer!? Subiectele au fost super simple. Bine, recunosc că m-am și pregătit de ceva timp. De exemplu, pentru proba de matematică făceam meditație din clasa a X-a. Iubesc matematica. Am în cameră peste 100 de caiete cu exerciții. De-aia mi-a fost și atât de ușor la Bac. Ca diriginte am avut-on pe doamna profesoară de matematică, Irinel Dafincescu. Mulțumirile mele se îndreaptă, însă, către toți dascălii. Au fost alături de mine și psihic chiar aveam nevoie, a precizat, pentru ziarul nostru, Alexandra-Diana Popovschi Stricescu.
Unde merge mai departe? Încă nu s-a decis, dar are trei variante: Facultatea de matematică din București, Facultatea de tehnică-dentară din Cluj și ASE – Cibernetică București. Știe, însă, că își va încerca norocul la toate, apoi se va și decide.

Livia Elena Greaca (foto jos, cea din dreapta) a terminat cu 10 Liceul de Arte „Victor Giuleanu”. Este din Drăgășani și are de gând să dea admiterea la Facultatea de Arte din București. În curând, va începe și pregătirea pentru facultate cu profesori universitari. Facultatea de Arte oferă posibilitatea celor interesați să se pregătească, pentru vreo două săptămâni, cu cadre didactice chiar din domeniu. Dar cum a fost Bacalaureatul în viziunea ei?

surorile greaca (cea din dreapta este livia cu 10 la bac, in stanga sora ei, laura)

Am susținut examen la Limba Română, la Istorie și la Geografie. Subiectele n-au fost foarte grele. Necesitau, însă, multă atenție. Au fost mult mai ușoare decât cele de la simulări. Mulțumesc tuturor cadrelor didactice care m-au îndrumat de-a lungul anilor, a declarat Livia.
În mod normal, articolul nostru s-ar încheia, dar am aflat un lucru interesant, iar celor patru fete merituoase li se mai adaugă una. N-a luat 10, dar, dacă ar fi făcut contestație ar fi avut aceeași medie ca sora ei.
Este vorba despre Laura Maria Greaca (foto – cea din stânga), sora geamănă a Liviei. Laura este convinsă că ar fi luat 10, ca și sora ei, dacă ar fi făcut contestație. Nu s-a putut, neaflându-se în acea zi în oraș. Așa cum am precizat mai sus, fetele locuiesc în Drăgășani. Laura a urmat același profil ca și sora ei, Arte plastice și decorative, obținând media 9.80. Și ea își va încerca norocul la Facultatea de Arte din București. Examenul este programat pe data de 6 septembrie.
Acestea sunt fetele exemplare din Vâlcea: fete frumoase, deștepte, conștiente că pentru a avea un viitor trebuie să muncești, trebuie să înveți. Ele au făcut-o. Baftă în continuare! Noi vom ține legătura cu ele.