Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

17 septembrie 2021

Kurtes l-a învins pe Burcea. VÂLCEA MAI ARE TREI «FINALE» până la trofeu!


Noul sezon de handbal feminin a debutat cu o competiție care a fost amânată în sezonul 2020/2021 din cauza restricțiilor impuse de pandemia de Coronavirus. Cupa României își consumă, astăzi și mâine, fazele optimilor și sferturilor de finală în municipiul Bistrița Năsăud. SCM Râmnicu Vâlcea a debutat în această competiție astăzi, 24 august 2021, cu începere de la ora 15.30, în compania echipei SCM Craiova. Așa cum era de așteptat, jucătoarele pregătite de antrenorii Guran Kurtes (principal), Mia Rădoi (secund) și Ildiko Kerekeș Barbu (antrenor cu portarii) nu au avut trac în fața craiovencelor și s-au impus mai ușor decât o arată scorul final (34-25 în favoarea echipei noastre, după ce la pauză a fost 19-11 pentru SCM).
De altfel, echipa Primăriei Râmnicu Vâlcea a controlat partida în cea mai mare parte a desfășurării sale, și a reușit să se desprindă la o diferență mare de scor chiar după primul sfert de oră al întâlnirii. Vâlcencele au știut cât să apese «pedala» de accelerație, dar și să se menajeze pe final, pentru că municipalele își doresc să aibă un parcurs lung în această competiție, pe care să o încheie duminică, la Brăila, într-un meci cu trofeul pe masă. Despre meciul contra grupării craiovene nu sunt prea multe de spus, dat fiind raportul de forțe care s-a văzut pe teren. Poate doar că Goran Kurtes a câștigat primul meci ca antrenor principal la SCM Râmnicu Vâlcea (în ultimul an și jumătate el a fost «secundul» echipei), iar Bogdan Burcea, antrenorul Craiovei, a suferit primul eșec al sezonului pe banca echipei din Bănie, postură de om învins cu care fostul selecționer al echipei naționale trebuie să se obișnuiască și în campionatul care începe peste zece zile deoarece, după felul în care echipa sa se «mișcă» (sau mai bine spus stă pe teren – la modul propriu), Craiova va duce noi lupte pentru evitarea retrogradării din prima divizie.
De menționat ar mai fi și faptul că un grup de suporteri vâlceni a fost prezent la meciul de astăzi contra grupării craiovene. Ei au cântat pe parcursul întregului meci și sigur vor fi prezenți și la partida pe care Vâlcea o va susține mâine în sferturile de finală.

Cu Gloria Buzău în sferturile de finală

SCM Râmnicu Vâlcea își cunoaște deja adversara pe care o va întâlni mâine, 25 august, în sferturile de finală ale Cupei României. Aceasta este Gloria Buzău, echipă care, astăzi, într-un meci disputat cu începere de la ora 12.50, a trecut de Dacia Mioveni (scor 30-24).
Echipa Primăriei Râmnicu Vâlcea pornește favorită în meciul de mâine contra Gloriei Buzău, trupa lui Kurtes având și ascendent moral după ce a învins Buzăul, în urmă cu câteva zile, într-un meci de pregătire disputat în Sala Sporturilor „Traian”. Dacă va trece de Gloria Buzău, SCM Râmnicu Vâlcea va evolua la finalul săptămânii, la Brăila, acolo unde Federația Română de Handbal a programat meciurile din Final Four-ul Cupei României.

Programul sferturilor de finală (25 august)

Gloria Buzău – SCM Râmnicu Vâlcea
CSM Deva / Știința București – HC Zalău
CSM București / Gloria 2018 Bistrița Năsăud – HC Dunărea Brăila
Rapid București – Minaur Baia Mare

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Handbal