Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

5 august 2020

Intervenție în forță: mascații au prins nouă infractori! Prejudiciu de 50.000 de lei


La data de 13 mai, polițiștii orașului Băbeni au efectuat trei percheziții domiciliare pe raza localității, la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea unor furturi din societăți. Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada februarie 2019 – mai 2020, persoanele bănuite ar fi pătruns pe timp de noapte, prin efracție, în mai multe societăți de pe raza orașului Băbeni, de unde au sustras mai multe bunuri și unelte, iar din una din acestea a fost sustras și un seif în care se afla o sumă de bani.
Prejudiciul cauzat prin activitatea infracțională este de peste 50.000 lei. De la locațiile vizate au fost ridicate mai multe bunuri ce par a proveni din activitatea infracțională, precum: unelte, scule electrice și altele.
„În urma scotocirilor efectuate de polițiști a fost descoperit un seif metalic, ce se afla îngropat la aproximativ 700 de m de locuințele unde au fost efectuate perchezițiile, seif care ar fi fost sustras din una dintre societăți. Nouă persoane au fost conduse la sediul poliției, pentru audieri. În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi bărbați de 31 respectiv 24 de ani, aceștia fiind încarcerați la Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea”, au transmis polițiștii vâlceni prin intermediul unui comunicat de presă.
În context este de amintit că investigațiile continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie dispuse măsuri procesuale față de cei doi bărbați aflați în stare de reținere. Activitatea a beneficiat de sprijinul Serviciului de Acțiuni Speciale.

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Alte articole de la Actualitate