Încep construcțiile la 500 de creșe și grădinițe


Ministrul Educaţiei Naţionale a declarat că anul acesta vor începe construcţiile pentru un număr de 500 de creşe şi grădiniţe, sumele necesare fiind cuprinse în buget. „Din punctul de vedere al investiţiilor, în Programul de guvernare este prevăzută construcţia a 2.500 de unităţi şcolare – creşe şi grădiniţe noi. Avem în buget, de asemenea, fondurile alocate pentru a finaliza o parte din obiectivele de investiţii care sunt acum în derulare. Anul acesta, va începe construcţia a 500 de unităţi şcolare noi pentru învăţământul preuniversitar”, a precizat ministrul Pavel Năstase. Potrivit lui Năstase, vor fi construite şi 30 de cămine studenţeşti pentru care au fost deja realizate studiile necesare. „De asemenea, avem un număr de 30 de cămine studenţeşti noi pentru care avem studiile realizate şi aceste investiţii se vor derula prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice. Beneficiar va fi Ministerul Educaţiei Naţionale”, a mai afirmat ministrul.
Pavel Năstase a amintit că au fost adoptate de către Guvern mai multe măsuri, printre acestea numărându-se creşterea salariilor cu 15% pentru tot personalul din învăţământ, creşterea burselor studenţeşti de la 81 la 200 de lei, asigurarea gratuităţii pentru transportul CFR pentru studenţi, derularea programului „Cornul şi laptele”, dar şi a programului privind o masă caldă în 50 de unităţi şcolare.