În Râmnicu Vâlcea și Glăvile, amplă acțiune pe linia armelor și munițiilor


Polițiștii din cadrul Biroului de Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Vâlcea au acționat, recent, în Râmnicu Vâlcea și în comuna Glăvile, pentru verificarea modului în care deținătorii de arme și muniții respectă prevederile legale. Oamenii legii au verificat șase deținători de arme și muniții, fiind constatate încălcări ale prevederilor legale. Astfel, polițiștii au constatat că doi dintre deținători, un bărbat de 51 de ani, din Glăvile și unul de 55 de ani, din Râmnicu Vâlcea, nu au depus armele neletale de autoapărare pe care le dețineau, precum și muniția aferentă, la armurier, în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă, conform legii.
În ambele cazuri, au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, urmând să se dispună anularea permiselor de armă în cazul celor doi bărbați.