În dezbaterea consilierilor locali din Horezu, Ordinară cu opt puncte


• Flacăra Horezu va primi sprijin financiar pentru o evoluție cât mai bună în viitorul sezon al Ligii a III-a
Joi, 26 iulie, cu începere de la ora 16.00, în Sala de Conferințe a Casei de Cultură „Constantin Brâncoveanu” se va desfășura ședința ordinară a Consiliului Local Horezu, aferentă lunii în curs. Aleșii locuitorilor de sub Buila sunt chemați pentru a dezbate cele opt puncte aflate pe ordinea de zi. Dintre acestea, printre cele mai importante se numără punctele doi și patru, acolo unde se vor dezbate aspecte precum „Proiect de hotărâre cu privire la Aprobarea execuției bugetului local al orașului Horezu la data de 30.06.2018”, respectiv „Proiect de hotărâre cu privire la Aprobarea susținerii financiare a echipei de fotbal «Asociația Club Sportiv Flacăra Horezu» în sezonul 2018/2019”. În acest context, reamintim faptul că Flacăra Horezu, campioana județului Vâlcea în sezonul 2017/2018, a reușit să promoveze în Liga a III-a de fotbal, în urmă cu aproape o lună de zile, după ce s-a impus, în dublă manșă, în fața campioanei județului Teleorman, Rapid Buzescu.
Alte puncte cu importanță pentru ședința CL Horezu de joi se anunță a fi cele cu numerele cinci – „Aprobarea achiziției, indicatorilor tehnico-economici și a cofinanțării cheltuielilor neeligibile pentru obiectivul de investiții «Construire creșa Pomul Vieții»”, șase – prezentarea unei informări cu privire la efectuarea a două schimburi de bunuri, șapte și opt – prezentarea unor solicitări (una dintre acestea fiind de concesionare teren) venite din partea a două firme.