În atenția vâlcenilor: A apărut moneda de 10 lei


• colecționarii trebuie să fie «pe fază» fiindcă această monedă este confecționată din aur
La finalul lunii trecute, reprezentanții Băncii Naționale a României au emis o nouă monedă. Aceasta a fost emisă pentru a marca «Istoria aurului – Coroana reginei Elisabeta a României» și este confecționată, evident, din aur. Moneda are valoarea nominală de 10 lei, fiind confecționată din metal prețios în proporție de 99,9%. Greutatea celei mai noi monede emise sub egida Băncii Naționale a României este de 1,224 grame, diametrul ei fiind de 13,92 milimetri. Marginea este zimțată, calitatea fiind una proof, însă tirajul este unul destul de redus pentru interesul care credem că va fi acordat acestei monede de către colecționari: au fost «bătute» doar 500 de exemplare din nou monedă.

Descrierea monedei de 10 lei

Pe revers, moneda ilustrează portretul reginei Elisabeta a României și inscripția în arc de cerc «REGINA ELISABETA A ROMANIEI».
Pe avers, este prezentată coroana din aur a reginei Elisabeta a României, inscripția în arc de cerc «ROMANIA», anul de emisiune «2017», stema României, precum și valoarea nominală «10 LEI».