Flacăra Horezu s-a întors cu un punct de la Sibiu


• cu două remize, echipa vâlceană s-a instalat aproape de mijlocul clasamentului
Vineri după-amiaza, Flacăra Horezu a evoluat într-un joc extrem de important, primul susținut în deplasare din acest sezon, în comuna Rășinari, acolo unde FC Hermannstadt II își dispută meciurile de pe teren propriu. Partida a contat pentru cea de-a doua etapă din Seria C a Ligii a III-a de fotbal și a opus două echipe care nu cunoscuseră gustul înfrângerii în runda inaugurală, când Flacăra Horezu a remizat, acasă, cu Sporting Roșiori (scor 0-0), iar FC Hermannstadt II încheiase indecis pe terenul celor de la AFCM Alexandria (scor 2-2).

Samson Nwabueze a marcat primul gol al horezenilor în Liga a III-a

Chiar dacă este nou-promovată în Liga a III-a, Flacăra Horezu a reușit o figură foarte frumoasă în meciul disputat în județul Sibiu. Echipa noastră a deschis scorul la finalul primei reprize, în minutul 44, când fundașul nigerian Samson Nwabueze (care a evoluat mai multe sezoane pentru Damila Măciuca și CSM Râmnicu Vâlcea) a marcat la capătul unei frumoase faze ofensive. Astfel, fundașul Samson a devenit primul jucător al horezenilor care a marcat gol la nivelul Ligii a III-a. La mijlocul reprizei secunde, în minutul 72, sibienii au marcat prin Claudiu Morariu. Deși ambele formații și-au mai creat faze importante de gol, rezultatul de egalitate s-a menținut până la finalul întâlnirii, acestea rămânând neînvinse și după cea de-a doua rundă din noul sezon al Ligii a III-a. Cu două puncte acumulate, Flacăra Horezu s-a instalat aproape de mijlocul clasamentului, pe o poziție lăudabilă pentru o formație nou-promovată.
Sâmbăta viitoare, pe 8 septembrie, cu începere de la ora 17.00, Flacăra Horezu va evolua, din nou, pe teren propriu. În cadrul rundei a III-a, pe Stadionul „Treapt” va poposi gruparea ilfoveană Viitorul Domnești, un adversar care se anunță relativ accesibil pentru vâlcenii antrenorului Adi Popa.