Exercițiu al pompierilor la Horezu


Inspectoratul pentru Situații de Urgență General Magheru al județului Vâlcea va organiza azi, 26 aprilie, un exercițiu pentru antrenarea structurilor specializate în vederea îndeplinirii misiunilor la Grupul Școlar Constantin Brâncoveanu din Horezu. Exercițiul va începe la ora 12.00, în cadrul acestuia simulându-se o intervenție în caz de incendiu la mansarda obiectivului. Acesta face parte din cele două exerciții ce se desfășoară lunar pe teritoriul întregului județ. La aplicație, vor participa echipaje de pompieri încadrate pe șase autospeciale de intervenție: (ambulanță, autospeciala platformă de lucru la înălțime și autospeciale de stingere a incendiilor). În speranța că toți cetățenii din zonă înțeleg necesitatea organizării unor astfel de exerciții și nu vor intra în panică, le mulțumim pe această cale.
Compartimentul de Informare şi Relaţii Publice