E nevoie de-un specialist în cadastru la Lungești


Primarul Tiberiu Costea de la Lungești ne-a informat că, luna viitoare, va avea loc concursul pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcţiei publice de execuție vacantă de consilier, gradul profesional superior, la Compartimentul Cadastru. Candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute de art. 54 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici (r2), cu modificările şi completările ulterioare. Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcţiei publice sunt:
• studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă;
• vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice: minimum 9 ani.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
• 19 martie, ora 10.00 – proba scrisă;
• 21 martie, ora 10:00 – interviu.
Dosarele de înscriere la concurs trebuie să conţină, în mod obligatoriu, documentele prevăzute de art. 49, alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 611/2008.