Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 septembrie 2020

După doi ani și jumătate, traficul auto va fi reluat în intersecția străzilor Calea lui Traian cu Știrbei Vodă


• ce se va întâmpla cu zecile de taximetriști care își fac veacul în fața fostului magazin „Cozia”?

Veste bună pentru șoferii râmniceni, cât și pentru cei care tranzitează centrul municipiului. Astăzi începe refacerea porțiunii rutiere aflată în intersecția străzilor Calea lui Traian și Știrbei Vodă, închisă complet până acum circulației, fiind cuprinsă în șantierul pentru modernizarea spațiului central. Din informațiile pe care le avem, lucrările pentru refacerea zonei rutiere respective, una destul de redusă ca suprafață vor demara chiar astăzi, finalizarea acestora și deschiderea căii rutiere pentru circulație fiind programate pentru săptămâna viitoare.
Astfel, după aproape doi ani și jumătate în care accesul a fost complet blocat în zona respectivă, Calea lui Traian va fi din nou unită cu Știrbei Vodă. Rămâne de văzut ce se va întâmpla cu mașinile taximetriștilor aflate în spațiul care până acum nu a fost redat circulației. Din ce am aflat, se pare că în zonă va rămâne o stație pentru taxi, însă cu un număr mult redus de mașini. Așa după cum s-a văzut până acum, la anumite ore ale după-amiezii, în zona respectivă se află chiar și 25-30 de mașini.

Gutău menține termenul de 15 iulie pentru finalizarea întregului șantier

Așa după cum a declarat și în alte rânduri, primarul Râmnicului a dat asigurări că lucrările din zona centrală ar urma să fie încheiate la data de 15 iulie. Pasajul subteran și parcarea auto de sub strada Regina Maria sunt finalizate în proporție de peste 90%, săptămânile trecute având loc procesul de montare a lifturilor de acces în pasajul pietonal. Ideea de urgentare a finalizării lucrărilor din șantierul care a ocupat centrul Râmnicului deja de doi ani și jumătate vine cum nu se poate mai bine. În acest răstimp, râmnicenii au resimțit la modul propriu lipsa unui spațiu public în centrul urbei, mai ales în timpul sărbătorilor de iarnă.

Alte articole de la Politică și Administrație