Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

24 august 2019

Dumitru Lovin și Remus Grigorescu îl aduc pe Călin Popescu Tăriceanu la Vâlcea


Advertisements

• al doilea om în stat are o agendă plină pe parcursul vizitei de o zi în județul nostru
Astăzi, liderul ALDE la nivel național se va afla din nou în mijlocul vâlcenilor. Călin Popescu Tăriceanu, omul care și-a declarat în mai multe rânduri admirația pentru județul nostru și locuitorii lui, se va afla, preț de ore bune, pe meleagurile noastre și va face nu mai puțin de patru „escale” în diferite locații.

Vizite la Mănăstirea Arnota și la Muzeul de Artă
Șeful Senatului și fostul vicepremier Daniel Chițoiu vor fi întâmpinați de către Dumitru Lovin (foto, în dreapta) – deputat ALDE Vâlcea, Adrian Bușu – vicepreședinte CJ Vâlcea, Remus Grigorescu (foto, în stânga) și Ionuț Nuică – consilieri municipali, precum și de către George Guțui – secretar executiv al ALDE Vâlcea. În această formulă, reprezentanţii ALDE se vor deplasa în comuna Costeşti şi vor urca până la Mănăstirea Arnota, unde se vor ruga alături de Maica Stareţă Ambrozia Rucăreanu.
După-amiază, preşedintele Senatului va admira alături de colegii săi o expoziţie inedită de tablouri, găzduită de „Casa Simian”, proprietate care, aşa cum probabil se ştie, a fost recuperată de judeţul Vâlcea în perioada când Călin Popescu Tăriceanu a ocupat funcţia de prim-ministru. La vremea respectivă, Guvernul a alocat suma necesară pentru răscumpărarea imobilului, a cărui valoare arhitecturală este greu de estimat.

Tăriceanu ajunge și la Spitalul Județean
În a doua parte a zilei, liderul ALDE la nivel național va vizita Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde va purta dialoguri cu managerul Dan Ponoran, cu medicii şi pacienţii de acolo. De asemenea, în jurul orei 17.00, Tăriceanu va participa la conferinţa de alegeri din cadrul ALDE Vâlcea, ce se va desfășura în Sala Mare a Consiliului Judeţean Vâlcea.

Alte articole de la Actualitate