Deputatul Oteșanu, la tribuna Parlamentului


Zilele trecute, deputatul Daniela Oteșanu a susținut la tribuna Parlamentului o declarație politică pe tema importanței acțiunilor premergătoare și preluarea președinției de către România a Consiliului Uniunii Europene, eveniment care reprezintă prioritatea zero a întregii clase politice din România. „La 1 ianuarie 2019, țara noastră va prelua această funcție pentru o perioadă de 6 luni, fapt care necesită o pregătire riguroasă și profesionistă pentru fiecare detaliu din calendarul de preluare al președinției. La 12 ani de la aderarea la UE, vom fi în centrul procesului decizional european și vom putea contribui la consolidarea și dezvoltarea proiectului european. Aceast lucru înseamnă o mai mare vizibilitate pe plan extern și beneficii în multe planuri dar, mai ales în procesul de absorbție a fondurilor europene atât de necesară în domeniul investițional, în domeniul economic și de ce nu chiar în domeniul social. Vor fi oportunități pe care nu le putem rata, este momentul suprem în care România își poate demonstra calitățile de partener important în spațiul comunitar. Din momentul în care România va prelua președinția Consiliului Europei, va avea mai multe atribuțiuni în activitatea de fiecare zi în cadrul Uniunii Europene. Președinția are ca responsablitate legislația UE, asigurarea continuității proceselor legislative și cooperarea dintre statele membre. Pentru a se asigura un cadru general coerent de desfășurare a activității Consiliului UE, pentru o perioadă neîntreruptă de 18 luni, statele membre care dețin Președinția lucrează împreună în grupuri de trei, denumite triouri, sistem introdus de Tratatul de la Lisabona în 2009. România face parte din trio-ul de președinții care mai include Croația și Finlanda. Va trebui să acționăm pe câteva direcții importante: planificarea și conducerea reuniunilor din cadrul Consiliului; eprezentarea Consiliului în relațiile cu celelalte instituții ale UE; cooperarea cu Președintele Consiliului European și cu Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe și politică de securitate. Din punct de vedere al evenimentelor ce se petrec în interiorul UE, nu va fi o perioadă tocmai ușoară, pentru că, în perioada președinției României va avea loc Brexit-ul, se vor desfășura alegerile pentru Parlamentul European și pentru conducerea Comisiei Europene, se va stabili bugetul Uniunii Europene pentru perioada 2020-2024. Unitatea de Pregătire a Președinției Consiliului UE, departament creat special în cadrul Ministerului Afacerilor Externe ,departament coordonat de ministrul delegat pentru Afaceri Europene, domnul Victor Negrescu și Consiliul Național de Pregătire și Exercitare a Președinției României la Consiliul UE aflat sub conducerea doamnei prim-ministru Viorica Dăncila, vor asigura îndeplinirea programului de pregătire și preluare și vor face din perioada în care vom deține președinția Consiliului UE, o perioadă de succes pentru România și români”, a transmis Daniela Oteșanu.