Deputatul Eugen Neață, în mijlocul vâlcenilor la ceremoniile dedicate Centenarului


Așa cum ne-a obișnuit, deputatul Eugen Neață (foto, în centrul imaginii) este prezent la mai toate evenimentele din viața comunității care i-a dat votul pentru a-i reprezenta destinele în Parlamentul României. Social-democratul a fost prezent, sâmbătă, în Râmnic, la acțiunile desfășurate pentru aniversarea a o sută de ani de la înfăptuirea Marii Uniri. Eugen Neață a participat la ceremonia religioasă și la depunerea jerbelor de flori, alături de oficialitățile locale, județene și colegii parlamentari, iar apoi s-a aflat în mijlocul vâlcenilor pentru a urmări parada militară organizată pe principala arteră a Râmnicului. Pe această cale, deputatul vâlcean a transmis un mesaj de felicitare vâlcenilor pentru patriotismul și respectul purtat valorilor naționale de care au dat dovadă prin participarea în număr atât de mare la evenimentele festive.