Declarație șocantă a deputatului Buican:


„Premierul Cioloş nu este altceva decât executantul alianţei PSD-ALDE-UNPR!”
De două luni, în fiecare miercuri, când sunt programate ședințele de Guvern, se aștepta schimbarea prefectului de Vâlcea, nu puțini fiind cei care au susținut că PNL își va impune un reprezentant. A fost vorba de Mircea Nadolu, de primarul Alexandru Dediu de la Păușești, de primarul Ion Bîzîc de la Băbeni…. Surpriza s-a produs miercuri, 14 martie, când Guvernul Cioloș a decis înlocuirea lui Dumitru Cornoiu cu Radu Renga! Alte schimbări s-au produs în județele Alba, Argeș, Botoșani, Bacău, Giurgiu, Hunedoara, Sălaj, Vrancea.

A plecat reprezentatul UNPR, a venit reprezentatul ALDE

La scurt după aflarea veștii, miercuri după – amiază, PNL Vâlcea a transmis un punct de vedere privind schimbarea prefectului. Nu trebuie uitat, în acest context, că liderul liberal Cristian Buican a cerut, în repetate rânduri, schimbarea lui Cornoiu. „După ce am depus la Guvern două adrese prin care solicitam schimbarea domnului prefect Dumitru-Nicu Cornoiu pe motive de implicare politică şi incompetenţă, iată că, în şedinţa de guvern din data de 13.04.2016, ele au fost puse în practică, domnul Cornoiu fiind demis. Asta e vestea bună. Din păcate, schimbarea prefectului de Vâlcea nu este altceva decât dovada faptului că premierul Dacian Cioloş face rotaţia cadrelor în cadrul alianţei penalilor Dragnea (PSD) – Tăriceanu (ALDE) – Oprea (UNPR). Schimbarea domnului Dumitru Nicu-Cornoiu cu domnul Radu Renga, în fruntea Instituţiei Prefectului Judeţului Vâlcea, reprezintă schimbarea unui simpatizant PSD, dovedit incompetent şi implicat politic, cu unul dintre cei mai fideli oameni ai lui Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele ALDE. Vreau să vă reamintesc faptul că în toamna anului 2014, când a intrat în vigoare celebra Ordonanţă 55 prin care primarii îşi puteau schimba partidul, domnul Radu Renga alerga prin judeţ pentru a convinge primarii PNL să treacă la ALDE, şi atunci ca şi acum, sub mantia inspectorului guvernamental şi a tehnocraţiei. Toată lumea ştie că «lupul îşi schimbă părul, dar năravul ba» şi tocmai de aceea doresc să iau poziţie faţă această mascaradă de înlocuire. În ceea ce mă priveşte, premierul Dacian Cioloş mi-a dovedit prin această mutare că nu este altceva decât executantul alianţei PSD-ALDE-UNPR, înlocuind un simpatizant PSD cu unul de la ALDE. De altfel, în ultima perioadă, am constatat că Guvernul Cioloş are grave abateri de la principiile pe care le-a enunţat la investirea din Parlament.  Aşa cum am făcut de fiecare dată, voi urmări cu atenţie prestaţia noului prefect şi nu voi ezita să sancţionez derapajele comportamentale şi implicarea politică a acestuia, atât public cât şi Guvernului”, a transmis Buican.