CSM și-a găsit antrenor


• un fost atacant de la FC Argeș vine în Zăvoi pentru a salva Vâlcea de la retrogradare
Doar câteva zile au trecut de la rezilierea, pe cale amiabilă, a contractului dintre conducerea Clubului Sportiv Municipal Râmnicu Vâlcea și tehnicianul Alexandru Pelici. Oficialii grupării din Parcul Zăvoi s-au mișcat însă repede și au reușit să găsească antrenor care să preia echipa până la finalul sezonului. Fostul atacant de la FC Argeș Pitești, Adrian Dulcea (foto alăturat), este cel care și-a asumat ingrata misiune de a salva clubul râmnicean de la retrogradare. Asta pentru că CS Municipal urmează să evolueze în play-out-ul Seriei Vest a ligii secunde de fotbal, după ce a ratat „la mustață” accesul între cele mai valoroase șase echipe ale întrecerii. Noul antrenor al formației noastre are numai 38 de ani și se află la prima experiență ca tehnician pe banca unui club din campionatul ligii secunde românești.
Adrian Dulcea a fost deja instalat la timona grupării din Parcul Zăvoi și se va ocupa de pregătirea „viperele albastre”. Timpul pe care îl are la dispoziție pentru pregătirea următorului meci cel alintat „Dulcea Bum-Bum” de pe vremea în care marca gol după gol pentru FC Argeș nu este deloc lung. Asta pentru că, sâmbătă, de la ora 11.00, municipalii vor primi vizita echipei bănățene Metalul Reșița.