COSTEA are vești noi: drumul de la Fumureni – Lungeşti va fi reabilitat


La începutul săptămânii viitoare, mai precis în data de 24 noiembrie 2020, este programată licitaţia privind proiectarea şi execuția „Lucrări de reparaţii la platforma drumului de interes local Coasta Mare din satul Fumureni – comuna Lungeşti”. Valoarea totală estimată a proiectului la care facem referire se ridică la 1.331.456 lei.
Primarul comunei Lungești, Tiberiu Costea, ne-a explicat despre ce este vorba: „Starea precară a drumului creează probleme deosebite legate de asigurarea unui acces permanent în condiții de siguranță şi confort al locuitorilor. În prezent, starea tehnică a drumului este necorespunzătoare atât din punct de vedere al suprafeţei de rulare cu degradări multiple, cât şi din punct de vedere al elementelor de siguranţa circulaţiei. Toate acestea, coroborate cu lipsa unui sistem eficient de colectare şi evocare a apelor provenite din precipitații, fac ca drumul să prezinte o stare tehnică necorespunzătoare, circulația efectuându-se în condiții de siguranță precară. Obiectivele propuse pentru dezvoltare prin programele locale pe termen mediu şi lung au la bază o analiză bazată pe necesități şi posibilitatea pentru rezolvarea nevoilor imediate şi de perspectivă. La proiectarea traseului şi a structurii rutiere s-a adoptat o soluție ce presupune proiectarea traseului cu corectarea punctuală a elementelor geometrice în plan şi spațiu ale drumului şi adoptarea unei structuri rutiere folosind materiale existente în zonă”.