„Consiliul Local al Râmnicului este repetent”


• susține Constantin Rotaru, lider PSR, candidat la Primăria municipiului
Președintele Partidului Socialist Român, Constantin Rotaru (foto alăturat), candidat la Primăria Râmnicului, este nemulțumit de modul în care se cheltuiește banul public.
Trebuie implementată o nouă modalitate de cheltuire a banilor publici, cu mai multă grijă. Trebuie să vorbim de eficiența economică a societăților care țin de Primărie. Ce se poate face ca societățile să satisfacă cererile populației? Prețurile la serviciile publice trebuie atent verificate. Din punctul meu de vedere, Consiliul Local este repetent. De exemplu, trec peste prețul la apă, mult mai mare ce-i drept. Dar cum rămâne cu serviciile pe care le oferă noua societate venită în Râmnic, Romprest? Prețurile sunt de 4-5 ori mai mari decât cele emise de fosta societate de salubrizare, Urban. Unde e Primăria? Așa ceva nu trebuie să se întâmple”, este de părere Rotaru.