Comunicat de presă CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice


Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea a organizat, în parteneriat cu Fundația Progress și Asociația ETIC, evenimentul de lansare a proiectului „CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice”.
Evenimentul a avut loc săptămâna trecută, la Râmnicu Vâlcea. În județul Vâlcea, proiectul este susținut la nivel local de către doamnele bibliotecare Crina Popescu (Biblioteca Publică Locală Pietrari), Georgeta Cârstea (Biblioteca Publică Locală Tomșani), Anca Ciobotea (Biblioteca Publică Vlădești), Georgiana Mihai (Biblioteca Publică Locală Tetoiu) și Ioana Goran (Biblioteca Publică Păușești Măglași).
Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” Vâlcea va oferi suport în organizarea cursurilor de formare inițială în coding pentru bibliotecari locali și copii cu rolul de Ambasadori ai proiectului.
Proiectul „CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice” are ca scop crearea unei comunități active de copii, tineri și bibliotecari prin înființarea a 30 de cluburi de coding în 30 de biblioteci publice din șase județe în diferite zone ale României (Argeș, Vâlcea, Gorj, Timiș, Bihor, Sălaj). Aceste cluburi vor contribui la dezvoltarea competențelor digitale ale copiilor și la implicarea acestora în viața comunității din care provin prin rezolvarea unor teme digitale creative. Prin activitățile de formare și atelierele organizate în cadrul cluburilor de coding nou înființate este deschisă o altă fereastră către explorarea lumii digitale cu oportunitățile sale de dezvoltare și învățare, astfel încât 380 copii din mediile rural și urban mic, cu vârste cuprinse între 10 și 14 ani, să fie încurajați să se implice activ și chiar să urmeze o carieră în tehnologie.
„CODE Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice” este un proiect al Fundației Progress din Bistrița, realizat în parteneriat cu Asociația ETIC, cu sprijinul financiar al Fundației Româno-Americane.