Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

3 iulie 2020

Cinci unități școlare, la control pe „Corn și lapte”


În urma unei întâlniri organizată la Instituția Prefectului Vâlcea, având ca temă de dezbatere „Programul pentru școli al României” s-a discutat despre problemele întâmpinate în cursul anului 2017. Având în vedere competențele stabilite prin Hotărârea de Guvern nr.640/2017, Direcția de Sănătate Publică Vâlcea, prin compartimentul de resort, a dispus verificarea condițiilor de depozitare a produselor lactate și de panificație distribuite în cadrul programului, respectiv spațiile frigorifice, monitorizarea temperaturii în spațiile frigorifice, asigurarea apei potabile în unitățile școlare.
În baza contractului de furnizare nr.12952/1870/28.09.2017 privind achiziționarea și distribuția produselor lactate și de panificație pentru elevii din învățământul primar și gimnazial de stat și privat, precum și pentru copiii preșcolari din grădinițele de stat și private cu program normal de 4 ore, au beneficiat de produse lactate și de panificație un număr de 33.270 de elevi și copii preșcolari.
În cursul lunii decembrie 2017, au fost verificate următoarele unități școlare: Școala Gimnazială „Luca Solomon” Vaideeni, Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, Școala Gimnazială Stoilești, Grădinița cu program normal Muereasca de Sus, Grădinița cu program normal Muereasca de Jos.
Nu au fost constatate deficiențe în urma controalelor și au fost făcute recomandări sanitare în conformitate cu legislația în vigoare.

Etichete: , ,

Alte articole de la Politică și Administrație