Cel mai tânăr consilier județean a renunțat la funcție


Modificare în componența Consiliului Județean Vâlcea! Mădălina Cotar, cel mai tânăr consilier județean din actualul «Parlament» al județului, a decis să renunțe la funcție. Reprezentanta Partidului Ecologist Român a pus capăt muncii în CJ Vâlcea la cincisprezece luni de la preluarea mandatului. Din ce am aflat noi, motivul principal pentru care tânăra Cotar a renunțat la funcție este legat de volumul mare de muncă în timpul foarte limitat pe care îl avea la dispoziție pentru rezolvarea mai multor aspecte, atât din viața profesională, cât și din cea personală.
Locul Mădălinei Cotar în CJ Vâlcea va fi luat de primul supleant aflat pe lista cu care PER a „atacat” alegerile locale desfășurate în luna iunie a anului trecut, anume Marian Dumitru. Așa cum se cunoaște, PER a obținut trei posturi în CJ Vâlcea, alături de Mădălina Cotar până acum mai aflându-se Valer Tudor și Teodosie Filip.