Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

21 octombrie 2020

Catedrala Arhiepiscopală și-a sărbătorit ocrotitorul, pe Sfântul Ierarh Nicolae


hram 1 hram 2

În duminica a 27-a după Rusalii, 6 decembrie 2015, când este prăznuit Sfântul Ierarh Nicolae, Catedrala Arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea și-a serbat hramul. Slujba de priveghere a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, care, după cuvântul de învățătură, în care a reamintit credincioșilor prezenți viața și o parte din minunile Sfân­tului Nicolae, a împărțit copiilor prezenți daruri. La procesiunea cu Moaștele Sfântului Nicolae, credin­cioșii au înconjurat cu rugăciuni și cântări de bucurie catedrala. Răs­punsurile la strană au fost date de corul Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Nicolae din Râmnicu Vâlcea, dirijat de părintele arhidiacon Codruț Scurtu.
Credincioșii, veniți într-un număr foarte mare, s-au închinat Moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae și s-au bucurat de prezența în mijlocul lor a Înaltpreasfințitul Părinte Varsanufie, care a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Sfântul Ierarh Nicolae s-a năs­cut în localitatea Patara din Asia Mică, în a doua jumătate a secolului III d. Hr., din părinți creștini bine îns­tă­riți. Din fragedă pruncie, el a fost cres­cut de părinții săi în duh de cre­dință și evlavie după învățătura cea dreaptă a Bisericii, sădindu-i în su­flet respectul și iubirea față de cele sfinte și bineplăcute lui Dumnezeu.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Headlines