CAS Vâlcea, AL DOILEA BUGET PE JUDEȚ, după Consiliul Județean


Din această sumă, aproape jumătate (circa 58 milioane de euro) a fost distribuită la finanțarea spitalelor
În cadrul unei conferințe de presă, conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea a adus în fața opiniei publice bilanțul activității de anului trecut, precum și obiectivele propuse pentru anul în curs. Din punct de vedere al alocărilor bugetare, CAS Vâlcea a gestionat un buget în creștere an de an, de la 83,30 milioane euro, în 2017, la peste 130,10 milioane de euro în 2021. Pentru a avea o imagine foarte clară a bugetului total gestionat, instituția condusă de Alin Voiculeț a administrat al doilea buget ca mărime la nivelul județului, după cel al Consiliului Județean Vâlcea, care a avut, în anul 2021, la capitolul cheltuieli, suma de aproximativ 142 milioane euro. Raportat la nevoile de servicii medicale solicitate de către populația județului Vâlcea, CAS Vâlcea a acoperit, prin contractare și finanțare toate domeniile de asistență medicală reglementate de actele normative în vigoare, singura excepție constituind-o serviciile medicale de îngrijiri paliative (din cauza lipsei furnizorilor acreditați de acest tip pe raza județului).
„Fiecare dintre domeniile de asistență medicală a beneficiat de toată atenția noastră, fiind în permanență receptivi la nevoile de servicii medicale solicitate de către populație. Niciun domeniu de asistență medicală nu a fost uitat sau subfinanțat, anul 2021 încheindu-l într-un echilibru perfect între serviciile medicale contractate și raportate de furnizori și sumele decontate acestora”, a declarat în cadrul conferinței de presă directorul general al CAS Vâlcea, Alin Voiculeț.
CAS Vâlcea a încheiat, în anul 2021, contracte cu furnizori care au acoperit toată gama de servicii medicale din domeniile de asistență medicală finanțate de stat, în condiții de calitate a serviciilor. Astfel, 42,50% din totalul de 458 contracte încheiate în anul 2021, sunt cu medicii de familie din județ.
„În contract cu instituția noastră se află 12 spitale, din care șase spitale publice și șase spitale private (din cele 1946 paturi contractabile, 10% adică 197 paturi sunt contractate cu spitalele private, restul de 1749 paturi cu spitalele publice), și 50 de farmacii, acestea având oficine locale de distribuție/puncte de lucru în majoritatea localităților din județ”, a concluzionat sursa citată.