Caravana „Poftă de carte” ajunge la Vâlcea


Prin intermediul unui comunicat de presă, repre­zentanții Asociației OvidiuRo anunță că, săptămâna aceasta, în județul nostru va fi imple­mentat un proiect de anvergură națională. Este vorba despre activitățile din cadrul acțiunii intitulate Caravana „Poftă de carte”. Conform organizatorilor, activitățile din cadrul acestui proiect implică sesiuni de citit în grădinițele din comunități cu posibilități materiale mai reduse din județul nostru cu scopul de a crește nivelul de conștientizare a importanței cititului interactiv, dar şi a necesităţii unei alimentaţii sănătoase pentru copii.
„Proiectul își propune să încurajeze prezența la grădiniță a copiilor defavorizați și să informeze părinții și echipele locale cu privire la Legea «Fiecare Copil în Grădiniță» (prin care familiile cu venit mai mic de 284 de lei/membru de familie pot primi lunar un tichet social pentru grădiniță în valoare de 50 de lei dacă își aduc zilnic la grădiniță copilul)”, transmit organizatorii.

Unde și cum se vor derula acțiunile?

Două acțiuni din cadrul programului la care facem referire se vor desfășura chiar astăzi, 22 martie, la grădinițele din Olteni – Bujoreni și Racovița. Prima dintre acestea se va desfășura cu începere de la ora 08.30, iar cealaltă de la 10.30. Următoarele două acțiuni sunt programate pentru mâine, 23 martie. Cu începere de la ora 08.30 vor fi vizitați preșcolarii din grădinița cartierului râmnicean Colonie, pentru ca, ulterior, cu începere de la ora 10.30, să se desfășoare o acțiune similară în Stolniceni.
„La grădiniță, vom susține sesiuni de citit interactive pentru copii și părinți (invitați și ei la grădiniță), le vom oferi celor mici câte o carte pentru acasă, vor avea loc activități de încurajare a unei alimentații sănătoase și, de asemenea, vor fi organizate discuții cu părinții și cu echipele locale despre de implementarea Legii nr 248/2015”, adaugă organizatorii evenimentului.