Ca urmare a evoluției gripei aviare în țările vecine, în Vâlcea, a fost reactivat Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor


La finele săptămânii trecute, prefectul județului, Radu Renga, a avut o întâlnire cu reprezentanții instituțiilor implicate în supravegherea sanitar-veterinară, adică DSVSA Vâlcea și Garda Forestieră privind măsurile ce trebuie luate ca urmare a evoluției gripei aviare în țările vecine României.
În urma discuțiilor, s-a subliniat faptul că reprezentanții DSVSA Vâlcea inspectează zilnic luciul apelor de pe raza județului, iar toți medicii veterinari, primarii, dar și membrii fondurilor de vânătoare au fost notificați asupra riscului iminent al apariției gripei aviare pe teritoriul țării. De asemenea, reprezentanții instituțiilor prezente la discuții vor colabora în perioada imediat următoare în vederea supravegherii și examinării cadavrelor păsărilor, dar și a porcilor mistreți având în vedere și apariția pestei porcine africane în Ucraina și Republica Moldova. Precizăm că la nivelul județului Vâlcea s-a activat Comitetul Local pentru Combaterea Bolilor, reprezentantul Guvernului în teritoriu fiind președintele acestuia.