Bugetarii au primit ce și-au dorit: liber pe 30 aprilie


Guvernul, într-o ședință desfășurată joi, 12 aprilie, a decis ca ziua de luni, 30 aprilie, să fie declarată «zi liberă națională» pentru angajații mediului bugetar. Astfel, angajații de la stat vor beneficia de un week-end prelungit de patru zile: sâmbătă (28 aprilie), duminică (29 aprilie), luni (30 aprilie) și marți (1 mai). Pentru ziua stabilită ca zi liberă pe 30 aprilie, instituţiile publice îşi vor desfăşura activitatea în regim de program normal în ziua de sâmbătă, 5 mai, sau vor prelungi corespunzător timpul de lucru, până la data de 11 mai 2018, potrivit planificărilor stabilite.

Sunt și bugetari care vor lucra pe 30 aprilie

Totuși, de ziua liberă de pe 30 aprilie și bugetarii care dețin posturi în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită caracterului procesului de producţie sau specificului activităţii. De asemenea, ziua liberă nu se aplică magistraţilor şi celorlalte categorii de personal din cadrul instanţelor judecătoreşti implicate în soluţionarea proceselor cu termen în data de 30 aprilie şi nici participanţilor în aceste procese.
„Operațiunile de încasări prin virament transmise prin sistemul electronic de plăți unităților trezoreriei statului în data de 27 aprilie 2018 se înregistrează în contabilitatea acestor unități cu aceeași dată. Operațiunile de încasări prin virament în relația cu instituțiile de credit aferente datei de 30 aprilie se înregistrează în contabilitatea structurilor cu atribuții în domeniul decontării din centrala Ministerului Finanțelor Publice în data de 30 aprilie, iar în contabilitatea unităților teritoriale ale trezoreriei statului în următoarea zi lucrătoare. Eventualele retururi la încasare aferente operațiunilor înregistrate se întocmesc de unitățile trezoreriei statului cu data de 30 aprilie. În ziua de 30 aprilie, prin centrala Ministerului Finanțelor Publice se vor efectua operațiuni de încasări și plăți, operațiuni de plăți privind serviciul datoriei publice, precum și eventualele operațiuni de debitare dispuse de Comisia Europeană din contul de Resurse Proprii în lei deschis la Trezoreria Statului. Prin ordin emis de Ministerul Finanțelor Publice, poate fi stabilită și desfășurarea altor operațiuni prin Trezoreria Statului”, se arată într-un comunicat de presă, pe marginea acestui subiect, emis de către reprezentanții Guvernului.