Borza promite curățenie la CET Govora dar în doi-trei ani…


• salvatorul Hidroelectrica a dat semnalul unei perioade pline cu dezvăluiri și bombe de presă
Remus Borza, administratorul judiciar al proaspătului insolvent CET Govora a ieșit, pentru prima dată, în fața mass-media locale. În cadrul unei conferințe de presă organizate chiar la sediul Consiliului Județean pe seama proiectului „Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea pentru perioada 2009-2028, în scopul conformării la legislația de mediu și creșterii eficienței energetice”, finanțat în cadrul Programului Operațional Sectorial de Mediu (POS Mediu), Axa Prioritară 3,  acesta a promis să nu dezamăgească așteptările tuturor celor care visează la un scenariu asemenea celui de la Hidroelectrica, unde a reușit învierea societății și transformarea acesteia într-un succes fără precedent.
Borza și-a început discursul recunoscând public: „N-am mamă, n-am tată! Este păcat că o companie reprezentativă , cu tradiție de aproape 60 de ani să ajungă într-o atare situație. Probabil că efectul căpușerii excesive și al unui management deficitar dar n-aș vrea să mă antepronunț până la o analiză la sânge cerută de legea insolvenței. Misiunea noastră este ca, în doi-trei ani de zile, s-o dăm înapoi proprietarilor de drept, ca o societate viabilă, curățată de datorii, arierate, o societate economică așezată pe niște baze economice sănătoase, pe niște principii de funcționare corecte. Trebuie să înțelegem că activăm într-o economie de piață unde nu mai suntem singuri pe lume, trebuie să ieșim odată din acea paradigmă a miezului de nucă, unde suntem noi cei mai deștepți din lume! Mai sunt și alții care fac aceleași lucruri ca și noi, probabil că le fac și mai bine și mai ieftin. Impactul industriilor regenerabile, s-a văzut în ultimii ani de zile, e devastator pentru mulți agenți economici producători de energie sau agent termic care nu au înțeles că a venit vremea schimbării, al optimizării costurilor. E evident că aducerea pe linia de plutire a CET va presupune, la un anumit moment dat, și restructurări de personal. Cel puțin din presă, am constatat că și aici avem de a face cu scheme de lucru supradimensionate dar și suprarenumerate. Vă asigur de toată disponibilitatea mea la dialog și transparență totală. Mie dacă nu mi-au luat gâtul băieții deștepți din energie, este și pentru faptul că am înțeles să-mi fac din presă un aliat. Nu avem nimic de ascuns și nu avem pe nimeni de menajat! Asigur presa că nu va avea destule întrebări pentru câte răspunsuri vă vom putea oferi noi. Azi, nu vă vom putea răspunde însă la nici o întrebare. După două luni de-aici înainte, puteți pune tunurile și pe noi…”