Blestemul corupției lovește din nou Vâlcea: nouă percheziții la Bujoreni!


Ofiţeri de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie – serviciile judeţene Vâlcea, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Dâmboviţa, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea, au efectuat, în această dimineaţă, nouă percheziţii pe raza judeţului nostru, la sediul Primăriei Bujoreni şi la locuinţele unor persoane fizice. Potrivit unui comunicat de presă transmis de DGA, activităţile procedurale sunt realizate într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, în perioada septembrie – octombrie 2017.
Simultan cu percheziţiile domiciliare au loc audieri de persoane la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea şi se efectuează verificări şi ridicări de înscrisuri de către poliţiştii DGA. Pentru realizarea acestor activităţi a fost nevoie de sprijinul de specialitate din partea Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova şi Direcţiei Operaţiuni Speciale.
Conform surselor noastre din teren, perchezițiile care s-au efectuat la Bujoreni privesc activitatea compartimentului juridic din cadrul administrației locale, fiind vorba despre modul în care au fost organizate anumite concursuri. Trebuie precizat că primarul Gheorghe Gîngu nu este vizat de aceste acțiuni ale DGA, deși au fost mulți care au susținut, astăzi, acest lucru pe rețelele de socializare.