Bine de știut: O.G. nr. 6/2019 privind instituirea unor facilități fiscale prevede posibilitatea anulării obligațiilor accesorii


Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea continuă acțiunile de susținere a contribuabililor în vederea conformării la plata obligațiilor fiscale și le reamintește celor care înregistrează obligații fiscale principale restante, la data de 31.12.2018, că pot beneficia, în condițiile reglementate de O.G. nr. 6/2019, de o serie de facilități fiscale. Una dintre ele este sub forma anulării, în totalitate, a obligațiilor accesorii, sens în care trebuie cunoscut faptul că, până la data de 06.12.2019, au depus notificări/cereri de anulare a obligațiilor accesorii un număr de 472 contribuabili administraţi de AJFP Vâlcea.
„Astfel, pentru accesarea facilității fiscale constând în anularea obligațiilor accesorii, precizăm că, până la data de 16.12.2019, inclusiv, trebuie să fie respectate condițiile impuse de ordonanţă, respectiv achitarea obligațiilor bugetare principale cu scadențe până la 31.12.2018, precum și a obligațiilor bugetare principale și accesorii cu termene de plată între 01.01.2019 și 16.12.2019. Anularea obligațiilor accesorii nu este condiţionată de depunerea notificării privind intenția de a beneficia de această facilitate fiscală, însă este obligatoriu să fie depusă o cerere în acest sens, până la data de 16.12.2019, inclusiv”, au transmis reprezentanții Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.

Cererea de anulare a obligațiilor poate fi depusă și prin SPV

Eficiența accesării unei astfel de facilități constă în aceea că, prin achitarea voluntară a obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018, precum și a obligațiilor bugetare principale și accesorii cu termene de plată între 01.01.2019 și 15.12.2019, se pot anula obligațiile accesorii aferente obligațiilor bugetare principale restante la 31.12.2018. În caz contrar, se vor continua măsurile de executare silită asupra tuturor veniturilor și bunurilor deținute de contribuabili pentru recuperarea acestor obligații.
Cererea de anulare a obligațiilor de plată accesorii poate fi depusă și prin intermediul serviciului „Spațiul Privat Virtual”, fără a fi necesară deplasarea contribuabilului la organul fiscal competent. Administrația fiscală asigură în continuare contribuabilii de întreaga disponibilitate pentru o mai bună informare privind accesarea acestei facilități fiscale.
Informaţii suplimentare se pot obţine utilizând Formularul de contact disponibil pe pagina de Internet www.anaf.ro şi telefonic, prin contactarea Serviciului de asistenţă telefonică a contribuabililor – Call-center, la nr. de telefon 031.403.91.60.
• Material realizat cu sprjinul Biroului comunicare şi servicii interne al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea