Astăzi, în Râmnic, a fost inaugurat încă un loc modern de joacă


• zeci de copii, părinți și bunici sau fost prezenți la întâlnirea cu edilul Mircia Gutău
Conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea, formată din primarul Mircia Gutău și viceprimarii Carmen Preda și Eusebiu Vețeleanu, a fost prezentă la redeschiderea unui nou loc de joacă pentru copii renovat în totalitate. După cum a declarat în timpul campaniei electorale de la începutul verii anului 2016, cât și ulterior acelui moment, Mircia Gutău va acorda o atenție sporită locurilor de joacă din municipiu. Iar promisiunea începe să fie dusă, pas cu pas, la bun sfârșit, devreme ce patru astfel de locuri de joacă au fost modernizate într-un interval de numai trei-patru luni. Ne referim la locurile de joacă din patru puncte ale cartierului Ostroveni: Cina, W, Ștrand și cel situat la intersecția străzilor Mihai Eminescu și Garoafelor, în preajma dispensarului medical din acest cartier.
Tocmai în această ultimă locație a fost mare bucurie pentru părinții, bunicii și, evident, copiii, care locuiesc în împrejurimile dispensarului medical. Deși vremea a fost puțin noroasă și ploaia amenința buna dispoziție, zeci de persoane au ținut să fie prezente la inaugurarea cochetului loc de joacă, în această zi de 29 august, una de sărbătoare, la orele prânzului.

Cum arată locul de joacă proaspăt modernizat?

Prin intermediul unui comunicat de presă transmis în urmă cu puțin timp, reprezentanții Primăriei Râmnicu Vâlcea fac cunoscute mai multe detalii tehnice ale investiției inaugurate astăzi.
„Locul de joacă în suprafață de 400 m.p. a fost amenajat la cele mai moderne standarde, fiind utilat cu un covor tip «tartan» din EPDM, cu o grosime de 4 c.m., corespunzător normelor europene în materie de protecție a copiilor în locurile de joacă. De asemenea, au fost achiziționate cinci echipamente noi de joacă, dintre cele vechi fiind păstrate doar cele aflate în stare bună de funcționare fiind montate totodată un număr de zece băncuțe noi și trei coșuri de gunoi. Primarul Mircia Gutău a apreciat calitatea lucrărilor şi a anunţat că în scurt timp vor fi inaugurate locuri de joacă similare în mai multe cartiere din municipiu”, se arată în comunicatul de presă transmis de către reprezentanții Primăriei Râmnicului.