Ăsta da tupeu: Dobrinescu a ajuns să critice DNA-ul: „Și-a început târziu treaba!”


• în săptămâna în care tocmai a mai dat o dată cu bâta în baltă și a semnat pentru pensiile speciale, deputatul PNL nu a găsit altceva mai bun decât să vorbească despre lupta anticorupție

Dacă nu „votează ca vita”, Traian Dobrinescu semnează ca primarul. Sau cel puțin, aceasta este scuza sa favorită atunci când presa și colegii de partid îl trag de mânecă pentru pseudo-activitatea sa parlamentară pentru care vrea și o pensie specială pe deasupra. La doar câteva zile după ce presa centrală l-a plasat între cei 20 de liberali care au semnat în favoarea pensiilor speciale visate de PSD, alesul liberal s-a prezentat nonșalant în fața Vâlcii și a început să filosofeze despre anticorupție. Exact! Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, s-a mai apucat și să critice DNA-ul pentru că „și-a început târziu treaba!”. O întrebare de bun simț din colegiul dumisale ar fi: „Dar el când își începe treaba de parlamentar?” Nu de-alta, dar tocmai ce-au trecut trei ani și în afară de super-imunitate și pensii speciale n-are mai nimic notabil pentru banii pe care-i primește, pentru alegătorii pe care ar trebui să-i reprezinte sau pentru formațiunea politică din care face parte. Ah da, mai erau și glumele ieftine de la Ziua comunei Măciuca, scuzele noastre, Excelență…  Cu doar 11 luări de cuvânt în cadrul a nouă şedinţe şi autograful pe 49 de propuneri legislative dintre care doar două au fost promulgate legi, Dobrinescu împreună cu alți colegi liberali Calimente Mihăiţă, Cherecheş Florica, Chirteş Ioan-Cristian, Costin Gheorghe, Crăciunescu Grigore, Cristian Horia,  Gireadă Dumitru-Verginel, Grecea Maria, Gudu Vasile, Horga Vasile, Iane Daniel, Laza-Matiuţa Liviu, Oros Nechita-Adrian, Pardău Dumitru, Sămărtinean Cornel-Mircea, Scarlat George, Urcan Ionaş-Florin, Varga Vasile, Zlati Radu şi senatorii liberali Grapă Sebastian, Grigoraş Viorel, Iliescu Lucian au fost în favoarea propunerii legislative pentru modificarea şi completarea Legii nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, care prevede pensiile speciale ale parlamen­tarilor. Potrivit proiectului, deputaţii şi senatorii vor avea dreptul după exercitarea mandatului, la cerere, la împlinirea vârstei standard, la o indemnizaţie lunara pentru activitatea de parlamentar, de indemnizaţie urmând să beneficieze doar cei care nu mai au calitatea de parlamentar.  Calculul acestei pensii se va face prin înmulţirea 0,55% din indemnizaţia brută lunară de parlamentar cu numărul mandatelor, iar pensia se va actualiza ori de câte ori se va majora sau indexa indemnizaţia parlamentarilor şi se va cumula cu orice tip de pensie din sistemul public de pensii.
„Am avut trei mandate în Parlament şi aş fi fost unul dintre principalii beneficiari ai acestor pensii speciale. Eu am spus că, dacă s-ar legifera acest lucru, eu o refuz şi nu primesc o asemenea pensie, pentru că am o in­dem­nizaţie de 340 de lei ca veteran de război şi general al Armatei Române, punându-mi viaţa în pericol în tot timpul războiului, iar în Parlament nu mi-am pus viaţa în pericol, am muncit ca oricare altul şi sunt de părere că parlamentarii, dacă doresc să-şi îmbunătăţească pen­sia, să facă ce am făcut eu: am contribuit la pensie în cei 12 ani cât am fost parlamentar şi mi s-a majorat pensia, am o pensie de 1.400 de lei pe contribuţia mea. Sunt adeptul pensiilor la care pensionarii îndreptăţiţi au contribuit la fondul acesta de pensii (…) Ar fi bine ca parlamentarii care iniţiază o asemenea idee de îmbunătăţire a vieţii lor să se gândească, în primul rând, la veteranii care mai trăiesc şi care şi-au riscat viaţa pentru demnitatea şi libertatea noastră. Prin urmare, sunt de părere că parlamentarii trebuie să-şi majoreze pensia în măsura în care contribuie pe perioada mandatului la fondul de pensii” – preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus.