Ambasadorul Poloniei, aşteptat şi la Govora


După cum aţi fost informaţi în ediţiile noastre anterioare, miercuri, 25 ianuarie 2017, va avea loc vizita ambasadorului Poloniei, Marcin Wilczek, în judeţul Vâlcea. Excelenţa Sa va inaugura o investiţie importantă a Ciech Soda România în valoare de 3,5 milioane de euro.
Conform edilului liberal din Băile Govora, Mihai Mateescu (foto, în centrul imaginii), pe agenda diplomatului polonez va intra şi o scurtă vizită în orașul-stațiune: „Legăturile noastre, ale govorenilor, cu Polonia sunt profunde şi vin din timpuri de mare suferinţă pentru prietenii şi vecinii noştri de la nord, adică din vremea celui de-Al Doilea Război Mondial, atunci când o bună parte a Guvernului de la Varşovia a fost exilată chiar aici. N-ar fi prima vizită a unui ambasador, dimpotrivă. La 14 iunie 2013, s-a consemnat vizita oficială a unei delegaţii condusă de Excelenţa Sa, Marek Szcygie, reprezentantul Poloniei, de la acel moment”.