„Aici, în România, l-am cunoscut pe Dumnezeu”


În ziua de 15 septembrie a.c., la Biblioteca județeană “Antim Ivireanul” din Râmnicu-Vâlcea, ne-a fost dat, celor prezenți, să trăim un moment de grație datorat lui Gheorghe Cărbunescu și Eugen Petrescu, organizatorii întâlnirii cu un grup de copii cu handicap din Asociația filantropică “Flacăra speranței” din Chișinău, condusă de doamna Valentina Pătraș. Aflată sub semnul unei prietenii de suflet între românii de aici și cei de dincolo de Prut, prietenie care se citea în ochii înlăcrimați ai celor de față, activitatea s-a desfășurat într-o atmosferă de emoție colectivă dincolo de limitele normalului, atmosferă creată și întreținută de prestația artistică fără cusur a copiilor din asociația mai sus menționată.
Talentul deosebit al acelor copii (fiecare marcat de o suferință fizică evidentă) ne-a emoționat până la lacrimi pe toți cei prezenți, înfiorați de interpretarea magistrală a unor cântece basarabene, al căror mesaj de iubire de neam și țară, de dragoste față de părinți, de prietenie, de pace, îți pătrundea până în cea mai ascunsă fibră a sufletului.
Nu poți să nu te emoționezi când vezi cum destinul implacabil le-a luat unor semeni de-ai noștri fie vederea, fie auzul, fie sistemul locomotor, și cum Dumnezeu le-a dat, în compensație, însușiri artistice ieșite din comun (în domeniul muzicii, picturii, sculpturii, literaturii etc), care-i apropie de performanțele unor artiști cu renume în lumea artelor.
Ne-a impresionat, de asemenea, cuvântul doamnei Alina Chiriac-Ivașcu, redactor la Radio Moldova, care ne-a informat cu privire la rolul postului de radio unde lucrează în cultivarea sentimentului patriotic și al românismului în rândul populației basarabene și dificultățile pe care le-a întâmpinat în atingerea acestui obiectiv atât de sensibil și atât de important pentru reunificarea celor două “Românii”.
Dar cel mai sensibil punct al cuvântului domniei-sale a fost acela în care a afirmat că, studentă fiind, când a vizitat pentru prima oară România (după 1989) împreună cu părinții, a intrat pentru prima dată în viață într-o biserică și acolo a avut senzația că “ l-a cunoscut pe Dumnezeu”, precizând că învățătorii și copiii acestora nu aveau voie să intre în biserică în epoca de tristă amintire.
…Emoție, lacrimi, bucurie, prietenie! Acestea au fost reperele întânirii din 15 septembrie 2016, de la Biblioteca județeană „Antim Ivireanul” condusă cu profesionalism și pasiune de către dascălul și omul de cultură Remus Grigorescu, inițiatorul și susținătorul unor acțiuni de anvergură.
Ilie Gorjan