Agresorul din Berbești a fost arestat


Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea anunță că, ieri, 7 mai, în urma investigațiilor efectuate, s-a reușit identificarea și, ulterior, reținerea unui bărbat cu vârsta de 32 de ani, domiciliat în orașul Berbești. Acesta este bănuit de săvârșirea infracțiunilor de lovire și alte violențe, precum și de tulburarea liniștii și ordinii publice.
„În fapt, acesta a agresat fizic o persoană în timp ce se afla la o masă de pe terasa unui bar din localitatea Berbești. Polițiștii au întocmit dosar penal, luându-se măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca, astăzi, bărbatul să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu cu propunere de arestare preventivă”, se arată în comunicatul de presă transmis de către reprezentanții IPJ Vâlcea.