Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

19 august 2019

„9 Decembrie în imagini”: Expoziție de pictură/desen cu tematică anticorupție


Advertisements

Luni, 3 decembrie, începând cu ora 11.00, la Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea, se va desfășura expoziția de pictură/desene „9 Decembrie în imagini”. Aflată la prima ediție, expoziția se înscrie în șirul activităților preventiv-educative derulate în baza parteneriatului încheiat între Direcţia Generală Anticorupţie – Serviciul Județean Anticorupție Vâlcea și Consiliul Județean Vâlcea, instituție care are în subordine Biblioteca Județeană, având ca scop promovarea unei conduite active împotriva corupţiei.
Expoziția se va desfășura în perioada 3-9 decembrie, în sala de conferințe de la parterul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul”. La deschiderea evenimentului, au fost invitați: președintele și cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Vâlcea, prefectul și subprefectul județului Vâlcea, primarul și cei doi viceprimari ai municipiului Râmnicu Vâlcea, șefi ai unor instituții ale Ministerului Afacerilor Interne din județul nostru, iar directorul bibliotecii și șeful Serviciului Județean al Arhivelor Statului Vâlcea vor susține alocuțiuni privind importanța luptei anticorupție.
În vederea atingerii obiectivelor propuse de către organizatori și pentru a promova mesajele anticorupție, pe parcursul derulării evenimentului, se va organiza și un atelier de pictură/desen, elevii de liceu urmând să realizeze lucrări cu mesaje anticorupție, iar lucrători ai Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea vor distribui flyere cu mesaje anticorupție persoanelor care vor vizita biblioteca în această perioadă.
Evenimentul va marca și sărbătorirea Zilei Internaționale Anticorupție, sărbătorită în fiecare an în data de 9 decembrie.
• Material realizat cu sprijinul Serviciului Județean Anticorupție Vâlcea

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Actualitate