Du-te la...

Intonarea Imnului Național de Ziua Râmnicului

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

22 iulie 2019

700 de pensionari au apelat la împrumuturile financiare


Advertisements

Luna trecută, 700 de persoane au trecut pragul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea, apelând la împrumuturile financiare. Astfel, pensionarii au solicitat împrumuturi cumulate în valoare de peste 1,5 milioane lei. Cea mai mică sumă acordată a fost de 50 lei, urmată de un împrumut de 130 lei. S-au mai înregistrat: 16 împrumuturi a câte 500 lei, 50 a câte 1.000 lei, 47 de câte 2.000 lei, 60 de câte 3.000 lei, 11 a câte 4.000 lei, 13 a câte 5.000 lei, 11 a câte 6.000 lei, iar pentru suma maximă acordată de unitatea condusă de Grigore Răban s-au înregistrat zece vâlceni.

70 de persoane, la tratament

De asemenea, în luna noiembrie, s-au acordat 70 de ajutoare financiare pentru efectuarea tratamentelor în stațiuni, în valoare totală de 3.500 lei. Potrivit datelor furnizate de către președintele CAR Pensionari Râmnicu Vâlcea, Grigore Răban, s-au mai acordat 35 de ajutoare pentru procurarea de ochelari, în sumă de 1.750 lei. Moștenitorii celor 51 de membrii ai unității, decedați, au primit ajutoare în sumă totală de 32.480 lei. S-au înscris 66 de noi-membri.

Etichete: , ,

Alte articole de la Actualitate