Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

11 iulie 2020

Arhive pentru 3 februarie 2020

Magistrații Tribunalului Vâlcea au anunțat data la care vor suspenda protestul

Prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanții Tribunalului Vâlcea au făcut cunoscută hotărârea Adunării Generale a judecătorilor din cadrul acestei instanțe cu privire la situația protestului magistraților. Astfel, s-a comunicat faptul că Adunarea Generală a decis suspendarea protestului magistraților „până la adoptarea de către Curtea Constituțională a unei hotărâri cu privire la abrogarea legii care

Naționala de handbal feminin se reunește la Vâlcea

În perioada 9-15 februarie, jucătoarele selecționate în echipa națională de handbal feminin a țării noastre vor efectua un stagiu centralizat de pregătire la Râmnicu Vâlcea. Antrenorii Bogdan Burcea și Robert Licu au convocat pentru această acțiune 20 de handbaliste, toate fiind legitimate la echipe de club care evoluează în campionatul intern. Prin acest stagiu de

„Pensiile speciale au fost eliminate. Spor la creșterea alocațiilor, dragi guvernanți!”

• transmite deputatul Daniela Oteșanu Printr-o postare pe rețelele de socializare, deputatul vâlcean Daniela Oteșanu transmite: „Ați susținut că plata pensiilor speciale vă împiedică să creșteți alocațiile copiilor. Această motivație nu mai există! Aș dori, totuși, să ne aducem aminte de legi inițiate și votate de PNL în ceea ce privește pensiile speciale. Acestea au

RoStire

Îi asigur pe cetăţenii români care trăiesc în Marea Britanie că drepturile lor vor rămâne neschimbate, cel puţin în anul de tranziţie care urmează ieşirii oficiale a Regatului Unit din Uniunea Europeană Dan Mihalache, ambasadorul României la Londra Publicitate

„Chiar dacă apar ameninţări la adresa mea, sunt pregătit pentru orice!”

• a transmis primarul Gutău când a venit vorba de mărirea cu 40% a serviciilor de salubrizare din Râmnic Intrată pe ordinea de zi a şedinţei de Consiliu Local din 30 ianuarie la solicitarea Romprest Energy SRL – operatorul serviciilor de salubrizare pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea – propunerea de modificare a tarifelor aferente acestei

Consiliul Județean alocă sume importante pentru sănătatea vâlcenilor

Deși anul acesta se bazează pe un buget considerabil mai mic, Consiliul Județean Vâlcea a găsit soluția pentru a aloca, în ședința ordinară din data de 31 ianuarie 2020 sume importante de bani pentru spitalele din județ. La propunerea președintelui Constantin Rădulescu, consilierii județeni au aprobat alocarea către Spitalul Județean de Urgență Vâlcea a sumei

Emil Veţeleanu, al 88-lea cetăţean de onoare al Râmnicului

Debut sub auspicii deosebite al activităţii Consiliului Local pe 2020: la 101 ani, veteranul de război Emil Veţeleanu a devenit cel de-al 88-lea Cetăţean de Onoare al municipiului Râmnicu Vâlcea. Primul proiect de hotârâre intrat în dezbaterea Consiliului Local pe acest an a fost cel propus de primarul Mircia Gutău de acordare a titlului de